2 iulie-Subiecte limba română bac 2012.Model rezolvare varianta 4


Subiecte și bareme pentru sesiunea specială și sesiunea iulie a Bacalaureatului găsiți pe site-ul ministerului aici

Subiectele de la proba de limba şi literatura română din cadrul examenului de Bacalaureat 2012 şi un posibil model de rezolvare al variantei 4, extrasă astăzi 2 iulie 2012:

Subiectul I. analiza unui fragment din “Craii de curte veche” a lui Mateiu Caragiale;

Subiectul II. un  text de tip argumentativ despre calităţile umane. “Nu e de ajuns să ai mari calităţi, trebuie să ştii cum să le foloseşti cu rost”  Lucian Blaga;

Subiectul III. eseu pornind de la creaţia lirică a lui Mihai Eminescu şi având în prim plan “lumea”. Orice poezie semnată de Eminescu putea fi supusă analizei. Putea fi interpretată din perspectiva romantismului, puteau scrie despre problematica omului de geniu și despre incompatibilitatea din plan erotic a două ființe aparținând unor lumi diferite.

UPDATE: Model REZOLVARE de pe: Blogul profesorului de limba română

Citeşte următorul text:
Mergând într-o zi acolo cu Pantazi, către amiazi, dădeam de o tânără, nouă necunoscută (…). La intrarea noastră, ridicând capul, roși până în albul ochilor. Văzui atunci pe Pantazi, palid ca un mort, ducându-și mâna la inimă: “Doamne, îl auzii, șoptind, cum îi seamănă!”
Făceam astfel cunoștința “duduii” Ilinca Arnoteanu. Știam că mai era o fată, cea mai mică, pe care o luase din leagăn să o crească o soră a maioresei, de la Piatra-Neamț, văduvă cu dare de mână și fără copii. Cei șaisprezece ani ai Ilincăi se depănaseră alintați în pacea acelui romantic ținut cu zări tainice ce trebuise să le fi amintit bunilor cavaleri de la cari i se trage numirea, dulcea lor Suabie. Porecla de “nemțoaică” ce Mima îi dase acestei surori “noi” i se potrivea nu numai din pricina locului de unde venea, dar și a înfățișării. Blajinul soare moldovenesc îi cruțase poleiala stinsă a cosițelor și albeața sidefie a pielei, aproape nefirești amândouă(…). Părinții erau cum nu se putea mai mândri de dânsa(…);  Ilinca fusese întotdeauna premianta întâia și se pregătea să treacă două clase într-un an (…).
Primisem s-o ajut să-și revadă câteva “materii” la cari se credea mai slabă. Între timp, mai vorbind și de una-alta, m-a uimit cât de cuminte cap avea, ce sănătos judeca și limpede. Spunându-i odată ce rar e să găsești pe cineva care să învețe ca dânsa numai de plăcere, îmi observă că ea învăța cu plăcere, dar de nevoie, ca să aibă o meserie. Cum, dar nu avea să fie bogată? se știa doar că era singura moștenitoare a mătușii sale (…). Chiar așa, dar averea, pe lângă că se poate pierde, nu e o piedică la o meserie; dimpotrivă. – Cu numele ei? – De ce nu? a lucra nu e o rușine; munca înnobilează. Tocmai, cu numele ei (…) avea să fie mai prețuită și mai respectată; respectată: lucrul la care ținea mai mult ca la orice. Numele ei, știa bine ce i se datora și ce-i datora: prestigiul lui, viu încă, i se revelase înainte de a-l cunoaște. (…) Da, marele nume de dregători, de cărturari și de ctitori, ea avea să-l poarte cu demnitate; destul se întrecuseră să-l păteze surorile ei.
                            (Mateiu I. Caragiale – Craii de Curtea-Veche)
1. pacea – tihna, liniştea; a uimit –  a impresionat, a surprins, a uluit;
2. În secvenţa s-o ajut cratima indică rostirea în aceeaşi silabă a două cuvinte diferite: conjuncţia şi pronumele personal o.Prin folosirea cratimei:- dispare vocala ă din ;- dispare o silabă; în loc de 2 silabe – să o – , rămâne una singură: s-o. (  *sau mai pe scurt : Cratima marchează elidarea vocalei ă și rostirea împreună a conjuncţiei şi pronumelui personal o)
3. Cântecul acesta mă unge pe inimă.
4. Perspectiva narativă este subiectivă, întrucât naratorul este şi personaj în acţiune şi narează la persoana I, din propriul unghi de vedere.
5. Câmpul semantic al familiei: soră, părinţii, mătuşă.
6. Motive literare: numele nobil, omul superior (sau motivul moștenirii, motivul călătoriei)
7. Imperfectul indicativului indică o acţiune petrecută în trecut şi aflată în plină desfăşurare, neterminată, prin urmare are o capacitate mare de evocare. Pe de altă parte, imperfectul aduce o nuanţă de irealitate, specifică, de fapt, întregului roman al lui Mateiu Caragiale.
8. Textul aparţine genului epic, deoarece are acţiune, personaje şi narator. Personajul-narator cunoaşte o fată extraordinară, Ilinca Arnoteanu, dintr-o familie nobilă decăzută. O ajută la învăţat şi află concepţiile ei despre viaţă. Personaje sunt cei doi, deja amintiţi, şi Pantazi, care apare la începutul fragmentului. Naratorul relatează la persoana I, dintr-o perspectivă, evident, subiectivă. Un alt argument în favoarea caracterului epic al textului este predominanţa naraţiunii ca mod de expunere, în interiorul căreia se întâlnesc pasaje consistente cu descriere.
**Modelul de răspuns propus aici este doar un punct de sprijin pentru absolvenții de liceu, fiecare dintre voi putând adapta rezolvarea subiectelor în funcție de nivelul de cunoștințe.
p.s. Nu mă așteptam la așa multe întrebări din partea voastră, ci mai degrabă la o dezbatere între voi, prin urmare nu știu în ce măsură v-ați lămurit asupra aspectelor ridicate aici referitoare la posibilul model de răspuns. Un lucru însă este cert, ați reușit să-mi transmiteți o parte din emoțiile voastre care se vor risipi în curând…După aflarea rezultatelor aștept semne de bucurie din partea voastră, iar dacă în loc de zâmbete or mai fi și câteva “lacrimi” pe alocuri,  gândiți-vă că nu e sfârșitul lumii și nici capătul speranțelor, orice obstacol poate fi depășit, totul este să nu descurajați, pur și simplu să nu vă temeți! Important este ce veți face de astăzi încolo…
PRIMELE REZULTATE SE VOR AFIȘA AICI PE SITE-UL MINISTERULUI: edu.ro
Le mai puteți viziona și pe adresa: ebacalaureat.ro
sau pe această pagină: bacalaureat2012.biz
**Dacă paginile sunt foarte aglomerate s-ar putea să nu le puteți accesa deocamdată, încercați mai târziu.
About these ads

137 thoughts on “2 iulie-Subiecte limba română bac 2012.Model rezolvare varianta 4

  1. Salut ! Eu am rezolvat in felul urmator Subiectu 1 :
    1) pacea – armonia – a uimit – a impresionat.
    2) Cratima este folosita cu rolul de a se rostii doua cuvinte intr-o singura silaba.
    3) Acel tanar galant a dovedit ca are inima de aur prin faptele sale.
    4) Perspectiva subiectiva
    5) campul semantic al familiei : ” sora ” / “matusii”
    6)Cele doua motive literare : familia si munca
    7)Imperfectul indicativului indică o acţiune petrecută în trecut şi aflată în plină desfăşurare, prin urmare are o capacitate mare de evocare, creează o scenă care pare că se desfăşoară sub ochii cititorului
    8) Am scris naratiunea si am exemplificat cu citat din text precum si descrierea + citat din text .
    Primele 8 subiecte valoreaza 26 puncte,cam cate pot lua dupa aceste rezolvari ?

    • Ai punctat destul de bine toate mijloacele de expresivitate folosite în text, dar sper că nu ai scris așa “telegrafic.”De exemplu cum ai zis acolo “Perspectivă subiectivă”fără să fi completat ideea într-o frază adecvată. De exemplu ai fi putut scrie:”Naraţiunea este homodiegetică, în care naratorul este şi personaj al acțiunii, prin urmare perspectiva este subiectivă… Întâmplările sunt văzute prin ochii personajului principal sau cel care povestește este implicat în diegeză etc…
      Dacă ai scris așa cum ai explicat aici ai cel puțin 2 puncte asigurate la acest subiect sau mai mult,depinde de precizările pe care le-ai făcut.

  2. Nu nu nu … aici am scris pe scurt ! Am scris sub forma de propozitii la fiecare subiect in parte. Multumesc mult pentru raspuns. Sper sa ma ridic din subiectu 1 si 2 deoarece subiectul 3 m-a luat prin surprindere si am scris doar o pagina . Multumim pentru rezolvari :* !

      • Se vor lua in considerare și motivele tale.
        hmmm…din câte îmi dau eu seama multă lume se bazează pe rezolvarea subiectului I și II. Versurile nu prea au fost așteptate… Prin urmare vi s-a părut o variantă mai dificilă sau cel puțin subiectul III mai greu. :)
        Dacă măcar cele două subiecte au fost tratate cu seriozitate (subiectul II provocându-vă și cultura generală) atunci mulți trebuie să treceți de nota 6. :)
        Vă doresc BAFTĂ tuturor!

    • Cu placere CostAVR! Referitor la poezie, care da, nu s-a mai dat de mult timp (mulți dintre voi așteptând proza), dacă ați ales “Sara pe Deal” sau “Floare albastră” ați fost foarte inspirați, pentru că se putea scrie foarte frumos acolo cu referire la concepția despre lume și viață, aveați o poveste de iubire …Luceafărul este destul de pretențios.

      • La subiectul al III-lea dacă ai scris “cu cuvintele tale” fără să integrarea cerințelor, abilităților de analiză și de argumentare , probabil nu vei primi mai mult de 16 puncte, părerea mea. :)
        Să-mi spui dacă ai luat în jur de nota 7 așa…la română.

    • Nicoleta, nu se poate depuncta așa ceva. Prin acest examen vi se testează cunoştinţele, dar vă și provoacă imaginaţia, originalitatea exprimării. Așa că folosirea unui limbaj adecvat temei dar și vârstei voastre nu are cum să aducă depunctare.
      Succes în continuare!

  3. Am scris motivul paternitarii referindu-ma la parinti…e ok? Sub tensiune am scris primele care mi-au trecut prin fata ochilor.In plus, la expresii cu inima am scris : L-a scos de la inima dupa minciuna pe care i-a spus-o. E cam ciudata, dar pe moment nu stiu de ce nu mi-a venit idei. Oricum, subiectele au fost acceptabile si cu putina atentie se puteau rezolva cu usurinta.

      • imi cer scuze, m-am exprimat gresit..
        aici e EXACT (minus paranteze) cum am scris la examen (subiectul I facut repede si cu emotii, una dintre cele mai urate combinatii la un examen):
        1) pacea=linistea ; a uimit=a mirat
        2) (aici am facut o MARE prostie din graba) Prin eliminarea vocalei “a” si unirea cu “o” (ah blestemate emotii!!) se fluidifica vorbirea.
        3) A fost impresionata de cadoul meu daruit din inima.
        4) Perspectiva narativa “impreuna cu”.
        5) sora ; parintii
        6) Motivul mostenirii ; motivul muncii
        7) Prin folosirea verbelor la imperfect, autorul relateaza actiuni/evenimente trecute. (nu mai tin minte daca asa am scris, dar in orice caz, asemanator)
        8) (aici am scris mai mult, despre naratiunea prezenta in text si, facand confuzie, despre figuri de stil)
        9) (din nou, nu mai stiu exact cum am scris… m-am legat de figuri de stil si de “caracterizarea succinta dar plina de miez a fetei”, cum ne creeaza imaginea unei fiinte de o puritate si tinerete “aproape nefiresti amandoua” si provenienta acesteia. din ce imi amintesc, am zis ceva de un cadru spatio-temporal trecut…O_o?).

        la partea a II-a filosofie din plin, iar la partea a III-a, asa cum a zis Nicoleta, am scris “de la mine”, legandu-ma de geniu, antiteza celor doua lumi, etc.

        pot spera la un lucky seven?
        daca ai citit pana aici, iti multumesc din nou pt atentie! :)

  4. eu la 2 am scris ca are rolul de a indica rostirea rapida si de a da muzicalitate textului pastrandu`se ritmul si masura este bine?

  5. la 2 am scris cratima are rolul de a indica rostirea rapida si de a da muzicalitate textului pastrandu`se ritmul si masura este bine?

  6. la motive literare am scris familia si mostenirea…….dar din cate vad in rezolvare apare doar mostenirea…sa inteleg ca am doar 0.2 acolo….plus ca la 7 am gresit complet am scris “ca timpul imperfect arata starea de fapt a naratorului=ceva de genu”…si e complet gresit din cate vad in rezolvare…in rest la sub. 2 am facut tot ce mi-a cerut:)))dar la 3…am doar o pagina jumate….si aia e jumate despre Eminescu si o pagina despre amintirile mele din clasa 10 cand am facut poezia luceafarul….si app in lucrare am uitat sa pun titilul…..deci s-ar putea a 3 parte sa nu mi-o ia in considerare deloc…dupa calculele mele ar trebui sa iau 6.4:D….sa DEA DOMNU SA IAU ATAATAAAA:))):))))

  7. 1. pacea – linistea, a uimit – a impresionat.
    2. Rolul cratimei e de a inlocui vocala “ă”.
    3. Paul are o inima de piatră.
    4. Subiectiva.
    5. Parintii, matusii.
    6. motivul bogatiei, motivul familial, motivul soarelui (am scris 3 in caz ca una e gresita).
    7.
    8. Naratiunea, actiunea este complexa.

    Aceeasi intrebare ca si CostAVR, oare primesc cele 2 puncte la primele 8 subiecte ?

    Nu stiu daca e de 2 puncte ce-am scris eu, se scad puncte daca am fost directi si nu am precizat de exemplu de ce e subiectiva ?

  8. buna ziua! as dori sa va pun si eu o problema cu referire la ultimul subiect: am ales poezia “Luceafarul” si nu mi-am mai amintit delimitarea tablourilor, insa le-am scris si am facut foare rau, deoarece nu le-am delimitat corect… tot ce am scris e corect, dar am gresit delimitarea… as dori sa stiu daca mai pot primi ceva din punctaj.
    multumesc!

  9. Parerea mea este ca nu am facut bine la punctul 8,cred ca am incurcat genul epic cu liric.Are ceva daca am scris despre Figuri de stil si Figuri artistice(imagini vizuale)?

    • Era necesar să amintești despre prezența instanțelor narative, Victor (autor, cititor, narator, personaje) și a constantelor narative (perspectivă, focalizare) și bineînțeles folosirea modurilor de expunere: dialogul și monologul…

      • eu am facut numai 7 ex la primul subiect la subiectul 2 am filozofat iar la al 3lea subiect am scris despre luceafar am scris totul motive teme smd dar am inceput sa si povestesc putin dar am dat si exemple din poezie adica citate am scris 3 pagini ,iar la subiectul 1 la ex 3 am scris am mers pana in inima muntilor pe jos e bn?iar la ex 2 am scris ca rolul cratimei este acela de a prescurta cuvantul si de a inlocui vocala a.e bine?

      • @Alexa stai liniștită că te-ai descurcat destul de bine, părerea mea. La punctul 7 aș putea spune că ai un răspuns prea scurt pentru a-ți se acorda punctajul din barem. Succes

  10. buna! eu am scris la motive: ziua, munca si scoala, o fi bine? si la campul semantic am scris sora si vaduva. e ok asa? iar pentru partea a 3-a am ales Oda ( in metru antic) , nu e gresit, nu?multumesc!

  11. 1)pacea= linistea,calmul;a uimit=a socat,a impresionat
    2)cratima are rolul de a rosti impreuna doua cuvibte scrise diferit
    3)Cand a auzit ce s-a intamplat mama mea a luat foc la inima
    4)Perspectiva este subiectiva,homodiegetica,realizata la persoana 1.Naratorul este si personaj ,iar viziunea narativa se numeste “impreuna cu”
    5)parintii,copii
    6)tema familiei,motivul copiilor,tema inteligentei,motivul materiilor
    7)Verbele la imperfect exprima o actiune nefinalizata si au rol si in descriere
    8)Naratiunea si am dat ex si prezenta personajelor si am dat ex
    e bn?:)

  12. Eu la sinonimul a impresionat am scris a socat,a lasat masca… dumneavoastra ce ziceti
    ? ..
    si la 3 .am scris “o am la inima mea” este corect…?

    • Cu multă plăcere. Mi-ați transmit o mulțime de emoții cu subiectul acesta de lb.română comentat aici de voi. Să-mi spuneți că ați luat note mari, iar de la cei descurajați aștept vești la fel de bune, cel puțin peste 6, da?
      BAFTĂ TUTUROR și să treceți cu bine examenul de maturitate.

  13. am scris ” Mi-a daruit acel colier din toata inima “,este bine? Si la motive am scris motivul iubirii,motivul familiei,motivul naturii.este bine ? 7 am gresit …

  14. Salut. Am si eu cateva nalamuriri care ma tin cu “inima in suspans” :)).
    la ex. 2: am zis asa: cratima tine locul unei vocale ă si micsoreaza nr silabelor.
    la ex. 3: “Mama are o inima mare”
    la ex. 5: am zis ca matusa, sora si copii
    la ex. 6: ca motive am zis: munca, respectul si inca un cuvant dar nu mi-l mai aduc aminte ;))
    la ex. 7: verbele arata o actiune inceputa in trecut si neterminata… si mai arata si starea de amintire a naratorului
    la ex.8 : folosirea naratiunii ca mod de expunere (si am dat exemplu) si povestirea la persoana III (ca am vazut ca vorbea despre fata).
    Este bine ceva? Va multumesc pt raspuns !!! :d

    • @Marius înțeleg că ai precizat în lucrare folosirea unui mod de expunere:narațiunea dar nu ai amintit și prezența instanțelor narative (personaje, autor, cititor..) și nu ai specificat și faptul că ai identificat un narator-subiectiv, care prezintă evenimentele dintr-o perspectivă subiectivă (narator -personaj) Eu zic că aici o să depuncteze ceva, în rest e bine!
      BAFTĂ în continuare!

      • @Raluca cu precizarea că s-o nu este “secvență”, ci silabă (doar într-o propoziție, alături de un alt cuvânt poate forma secvență) este bine, însă pe jumătate căci mai puteai scrie și despre faptul că aceasta marchează și rostirea împreună a conjuncţiei să şi pronumelui personal o”. Dar astă să fie ‘necazul”… :)

  15. Imi poate spune cineva daca a vreo problema legata de faptul ca exact la sfarsitul lucrarii de bac, am scris cu un pix de un albastru mai deschis decat celalalt? Se considera semn, imi anuleaza ce-am scris? Tot stau ingrijoarata de luni si nimeni nu-mi poate spune ceva concret.

    • Erica nu este nicio problemă dacă nu ai avut aceeași nuanță de pix. O să vezi că totul va fi în regulă.
      Îți doresc să iei note mari în continuare!

  16. Mersi AviMeleh… dar am inca o nelamurire :d…
    La ex. 9 , unde trebuia sa comentam acea secventa, eu am inteles din ea urmatoarea chestie… ca secventa respectiva este prezentata intalnirea dintre narator si Ilinca, o fata de saisprezece ani si de care “parintii erau cum nu se mai poate mai mandri de dansa”. Aspectul fizic al fetei se creioneaza cu ajutorul epitetului “albeata sidefie a pielii”. Locul unde a crescut esti si el caracterizat ca fiind un loc frumos si linistit, lucru ce reiese din epitetele aflate in inversiune: “romantic tinut” si “zari tainice”. Cam atat… asta esti bine? :d

  17. Am ales să menţionez la ex.6 motivul moştenirii şi, negăsindu-mi cuvintele pentru o formulare adecvată contextului!:)),am menţionat şi motivul eredităţii prestigioase…completând ideea prin citatul “Numele ei (…), marele nume de dregători, de cărturari şi de ctitori”. Crezi că îmi va puncta al doilea motiv?Multumesc pentru atentie!

    • Nu ai de ce să ai emoții dragă Anca. Ai ales bine și motivul moștenirii (care se referă la un bun, obținut prin drept succesoral) și motivul eredității (care se referă la faptul de a deține pe cale ereditară o caracteristică, în cazul de față numele transmis din generație în generație)
      Eu zic că e bine!

  18. daca am scris la textul argumentativ la inceput in opinia mea nu e de ajuns sa ai mari calitati; trebuie sa sti cum sa le folosesti cu rost. iar dupa aceia am inceput cu in primul rand. e gresita ipoteza??? astept un reapuns. multumesc!

  19. eu la textul argumentativ am scris doar in primul rand…am uitat sa scriu si in l doilea rad.imi depuncteaza ptr asta???si la vb la imperfect am dat doar exemple din text fara sa scriu ce exprima vb la imperfect si acolo imi depuncteaza??

  20. Eu am picat…la romana cu 3,95, am facut contestatie astazi.. Intradevar subiectu 1, 7 si 8 nu leam facut..dar restu sunt sigur ca leam facut bine.. la 2. am scris doar ca dispare vocala..acolo sa zic ca mia mai scazut, acolo la motive am scris scoala si mostenirea, nu stiu sigur dak sunt bune, si la pct 9, unde am avut de comentat, am scris ca este surpins momentul in care ei fac cunostinta cu Ilinca , si ca este descrisa, dar am aprofundat, am scris vreo 10 randuri, ce e drept nu am scris la subiectul 3 doar jumate de pagina, nu am invatat deloc eminescu, dar zic ca la subiectu 2 am scris destul si bine..Crezi ca am sanse dupa contestatie?

    • @graffworld, dacă tu zici că la subiectul I,punctele:1,7 și 8, respectiv și jumătate din pct.2 “nu le-ai făcut”, iar la subiectul al III-lea nu ai reușit să redactezi măcar o pagină, atunci da, într-adevăr ai pierdut puncte importante din baremul de notare. Deci, la subiectul I și al III-lea ai pierdut aproximativ 42 din 60 pct.Deci, pentru aici ai obținut doar nota 1,8.

      La subiectul al II-lea dacă ai structurat corect aprecierile și ideile, respectând cerințele unui text de tip argumentativ:ipoteză, susținerea ei cu două argumente adecvacte și o concluzie) adică ai utilizat neapărat conectorii dintre introducere, cuprins și concluzie (din cei mai uitilizați:conectori de succesiune:În primul rând…în al doilea rând… pe de-o parte…de contrast: dar, însă, și…conectori de concesie:deși, chiar dacă…și de concluzie:deci, aşa, prin urmare, în concluzie…) și bineînțeles nu ți-au scăpat greșeli de ortografie, punctuație etc. ar fi trebuit să obții 30 de puncte.

      Dacă nu ai scris în felul acesta, atunci și aici te-au taxat și evident ți-au acordat jumătate din punctaj. Sunt șanse mici să câștigi mai mult de 1 punct după contestație. Cel mai probabil 0,50 puncte așa…dacă mai câștigi. M-aș bucura însă ptr. tine să-mi dai vești bune în 13 iulie.Să fie totuși o zi cu noroc pentru contestații!

  21. sunt unul din cei nefericiti care nu a luat peste nota 6 si maine dau examenul iar la lb romana mi-ati fi de mare ajutor daka vor fi postate raspunsurile la varianta maine intre ora 8:30 si 9.voi ramane dator toata viata :D

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s