Mă întorc iar și iar…


De vreo 2 ani, nu am mai reușit să ajung la bunicul meu la țară. Dar toamna asta, în sfârșit, am prins câteva zile bune de concediu și pe la începutul lunii lui brumărel nu am ezitat să îl vizitez.

L-am găsit în grădină, stătea pe bancă, adăpostindu-se de razele încă nestinse ale soarelui ce se jucau de-a lumini și umbre pe obrajii lui calzi. L-am îmbrățișat și l-am rugat să facem câțiva pași spre livada mare dinspre sat, unde doream să-mi revăd, ca de fiecare dată, „Mărețul”!

„Mărețul”, pe care din copilărie îl botezasem așa, este de fapt un stejar maiestos, puternic și robust, în jurul căruia obișnuiam să îmi petrec cele mai frumoase clipe din copilăria mea. Livada cu pruni și meri are un loc central în care marele secular cu o neînchipuită impetuozitate își petrece întreaga lui transformare.

Cu oarecare ezitare, bunicul îmi aranjă câteva nuci în palmă și îmi întinse un șervet alb în care împăturise cu grijă o bucată de plăcintă, pregătită după rețeta veche a bunicii, cu glasul aproape șoptit, îmi spuse:

–  Eu urc mai încet tată, du-te înainte că vin și eu…

–  Lasă bunicule, că mă duc singură, nu te obosi să urci dealul, că ți-e greu… Bunicul m-a condus până la poarta casei, unde rămase câtva timp uitându-se după mine până ce am ajuns pe culmea de unde începe livada…

Odată ajunsă acolo, cu inima plină de emoția amintirilor, m-am așezat la umbră, întinsă pe iarba deasă, sub brațele puternice ale “Mărețului”, cuprinsă de minunata lui chemare… pe care doar eu o pot simți!

De aici, de sub crengile lui încărcate de frunze îngălbenite, ce se întind aproape nemișcate în văzduh, îmi place să stau așa ore întregi, urmărind desenele subțiri pe care le conturează norii pe cer în fața mea și asta în timp ce savurez din când în când și din plăcinta cu brânză și iaurt, pe care mereu mi-o făcea în trecut și bunica, nu știu cum reușea să o facă atât de bună. 🙂

Aș repeta iar și iar momentul acesta de relaxare și răsfăț, meditând la bucuria clipelor trăite în lumea copilăriei mele din care aș fi vrut să nu mă mai desprind niciodată…

Din mijlocul livezii galben-roșiatice mărginită de lumina palidă a cerului de toamnă, am închis ochii și pentru câteva clipe m-am lăsat ademenită de emoția ecoului amintirilor din trecut…

meditatie… Când m-am născut, stejarul era deja acolo… prezent la toate evenimentele, la toate trăirile mele. El știe totul despre mine. Copacul meu ar putea să vă spună toate gândurile și trăirile mele. Doar el le-a păstrat…

Pentru că lui îi mărturiseam totul, știa când eram fericită sau când plângeam uneori… dar asta nu spunea nimănui… știa să îmi păstreze toate secretele și în aceeași măsură, să-mi salveze toate acele momente pline de bucurie și fericire limpede și frumoasă.

Era acolo când alergam pe toate coclaurile din jur să adunăm cireșe coapte pe care le ascundeam în sân “ca să nu ne vadă cineva”, iar mai apoi lângă tulpină le savuram pe nerăsuflate.

Era acolo și se bucura când chicoteam cu copii în jurul lui, încercând, fără prea mare succes, să ne cocoțăm cât mai sus. Îl simțeam fericit când se adunau păsări cântătoare în frunzișul lui să-i dăruiască fiecare cântece de laudă măreției lui.

Era acolo când așteptam cu ochii ațintiți spre cer printre ramurile lui, să nu ratăm ocazia de a vedea cum își croiește drum pe deasupra straturilor de nori marmorați vreun avion…

„Avion cu motor ia-mă și pe mine-n zbor să mă fac aviator… Nu te iau, că ești mic, și te cheamă Polonic!..” răsunau glasurile noastre pline de voioșie.

stejar

… Și este aici, ca să-mi întâmpine din nou, cu aceeași nemărginită îmbrățișarare, clipele necunoscute ce vor urma în viața mea, cu bucurii, emoții și suferințe de tot felul…

Cu inima descărcată și sufletul blând mi-am luat rămas bun de la dragul bunicel și de la Mărețul meu din livadă, unde voi reveni mereu, pentru că, doar el îmi poate readuce la viață momentul meu, în care pot gusta fiecare clipă de bucurie din lumea largă a copilăriei mele pe care aș vrea să o retrăiesc iar și iar, la nesfârșit.

Ție ce moment frumos ți-ar plăcea să retrăiești? Cu siguranță ai și tu Momentul tău pe care ai vrea să-l repeți mereu și pe care te invit să îl înscrii în acest formular pentru a savura bucuria premiilor pregătite de Cremosso.

cremosoArticol pentru campania Momentul tău” susținută de Blogal Initiative.ro

Anunțuri

3 thoughts on “Mă întorc iar și iar…

  1. Pingback: Castigatori campanie "Tu ce moment ai repeta mereu cu placere?" - Blogal Initiative

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s