Sunet clar, nu zgomot!


bose 2.png

De câteva zile am făcut cunoștință cu o peche de căști cu sunet fermecat ce m-au ajutat să scap de zgomotul din jurul meu și să rămân doar cu muzica mea preferată! Și pentru că îmi place să simt magia muzicii de oriunde, am cerut celor de la Bose o testare, de fapt ăsta e și unul din motto-urile lor „Cere o demonstrație” dacă vrei să te convingi cât de bun este sunetul a ceea ce asculți. Zis și făcut! Dar să vă povestesc de ce am ales, minunatele căști cu anularea zgomotului Bose QuietComfort 25.

Totul a început cu decizia mea impulsivă, aș spune, împotriva zgomotelor, de fapt a vocilor ce-mi răsunau în urechi, în zarva de la primele ore ale fiecărei dimineți din stație, din troleu, din tramvai, din metrou, din tren ori de la birou sau de oriunde mă aflam în drum spre și dinspre casă.

Nu mă înțelegeți greșit! În general am o atitudine pozitivă față de oameni, dar nu îmi plac vocile zgomotoase (mai ales dimineața) de pe stradă care vorbesc într-una așa despre nimic… cu atât mai puțin să aud în urechi țignalul „vocilor de aur” – ca atunci când sunt în troleu, spre exemplu, și începe discuția despre recesământul borcanelor de zacuscă puse de tanti Geta în cămară pentru iarnă – și asta cu “volumul la maxim”.

La birou sunt alte tonuri, ce-i drept, însă toată lumea are de spus sau de rezolvat ceva și de luni până vineri se întâmplă cam la fel:

“Ioana, ne aduci și nouă cafelele?”, “Vreau raportul final, la doisprezece fix am întâlnire cu delegația germană!”,“Ah! Iar trebuie schimbat tonerul la impimanta asta!“, “Maria, scanează foile și trimite-le la numărul de telefon scris în antet.”, “Răspunde cineva la telefonul fix?”…

Îmi vine să le strig: Da fraților! Bine că munciți, dar lăsați-o mai moale cu zgomotul ăsta și eu am foarte mult de lucru! Trebuie să pregătesc urgent toate documentele, vreau să fiu punctuală până sosește șeful cu reprezentații de la firma aia de IT-iști! Dar, ce? Credeți că mă poate auzi cineva? Infernul din interior continuă…

Hmm… mă întreb ce este de făcut? Deși am doar două săptămâni de când mi-am început noua slujbă, fiecare cuvânt pe care-l aud în jurul meu, mă aduce tot mai aproape de gândul că am nevoie să vin la birou cu dopuri în urechi. Cred că numai așa voi reuși să anulez din zgomotele de mediu…

Sfârșitul așa zisei “experiențe audio” trăite de mine în multe dintre acele dimenți și nu numai, a venit în ziua în care m-am hotărât să testez o pereche de căști cu anularea zgomotului Bose, de care vă spuneam la început.

boxe bose<Așază-le pe urechi și totul se va schimba! Oricât ar fi zgomotoasă lumea din jurul tău, ești doar tu și muzica ta – liniște și pace.>

Uraa! “Time to Say Goodbye” forfotei și aglomerației din jurul meu, de azi sunetul din urechile mele va fi impecabil! Vor asculta tot drumul până la birou dialogul muzical cu sunet profund și amplu dintre Sarah Brightman și Andrea Bocelli, net superior celui cu bas puternic din “vocea de aur” a doamnei Geta din troleu.

<Căștile cu anularea zgomotului Bose îți permit să te concentrezi pe ce contează!>

Și din nou interesant! Sunetul propriei mele voci poate fi izolat ușor prin niște senzori special creați ce detectează şi analizează vibraţiile vocii, apoi preia doar cuvintele şi elimină orice zgomot de fundal.

Minunat! Pare multă hărmălaie la serviciu, dar abia dacă voi observa aglomerația din biroul meu, cu căștile astea pe urechi zgomotul colegilor va fi transformat într-un murmur lin, iar eu mă voi concentra la ceea ce am de făcut.

E pauză de cafea și pot sta relaxată să savurez cu plăcere ceașca de cafea dar și sunetul din videoclipul cu Selah Sue. În sfârșit se aude clar și abia acum îi pot înțelege dreptatea din ceea ce cântă în “This World” – This world ain’t simple…”. Aș asculta toată ziua crescendo-ul vocii pe refren “Crazy world, crazy world…”  

La fel și bașii profunzi și tobele clare ce duc ritmul mai departe din vocea limpede a frumoasei Jamie Grace – „It’s A Beautiful Day”… și azi nu-mi va păsa de nimic, nici măcar că trenul întârzie o jumătate de oră și stația este aglomerată…

<Sunt mai ușoare, iar pernele pentru urechi pivotează mai mult pentru a se potrivi și mai bine>. Pentru asta le voi oferi căștilor mele jumătate din perna mea… și ambele urechi, desigur 🙂 pentru ore în șir de confort. 

Eu dețin controlul! Dau muzica mai tare sau mai încet cu butonul de control și microfonul incorporat. Apelurile către căști funcționează minunat! Căștile sunt compatibile cu Samsungul meu cu Android și îmi oferă un suntet perfect!

Toate funcțiile astea și multe alte opțiuni sunt de asemenea compatibile cu cele mai populare telefoane ale momentului, smartphone-uri Android, Windows și BlackBerry dar și cu modelele iPhone, iPad și iPod.

Îți dorești să scapi de zgomotul din jurul tău și să asculți muzică la o calitate înaltă? Cere și tu o demonstrație celor de la Bose pentru un produs, dacă vrei să auzi cel mai clar sunet!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s