Faro – vacanța pe care o dorești iar și iar


faro plajaE cineva care nu iubește cuvântul “concediu”, iar dacă se întâmplă să înceapă chiar de mâine, atunci nu îți mai rămâne decât un pas până la bucurie maximă și fericire! 
Şi cum să nu se întâmple astfel când pentru vacanţa noastră de anul acesta am ales o destinaţie pe cât de frumoasă pe atât de iubită de turiştii români, cum este regiunea Algarvedin Portugalia cu a sa minunată capitală Faro – o destinație ideală despre care se poate spune că satisfice toate așteptările pentru un sejur de poveste și este potrivită bugetului unui cuplu. 
Ar fi fost o mare pierdere să nu profităm de promoțiile la biletele de avion de la Aero Travel – o agenție de top din România – care pur şi simplu ne-a oferit certitudinea unei vacanţe perfecte în soare cu destinatia Faro-Portugalia.
… Mai sunt doar câteva ore până să mă pot bucura de prima mea zi de concediu… aş vrea să dorm dar gândurile îmi zboară la călătoria care va începe în zori, iar acest lucru este unul dintre cele mai plăcute din lume, căci ce poate fi mai plăcut decât să te bucuri de momente de relaxare pe nisipul fin protejat de stâncile aurii, cuibărite printre golfurile mici ce căptușesc coastele provinciei Algarve.
Zborul a fost foarte plăcut şi de la îmbarcare şi până la aterizare am stat cu ochii numai pe geam. Gata! Am ajuns! Aeroportul se află la mică distanţă de orașul capitală Faro – poarta de intrare în Algarve. Situat în aproprierea Parcului Natural da Ria Formosa, la doar 10 km de plaja imensă, ale cărei insule nisipoase apar şi dispar în funcţie de evoluţia fluxului şi refluxuluiFaro este cel mai sudic oraș din Portugalia și una dintre cele mai populare destinații turistice din provincia Algarve.  

Faro

Ah! Faro! Locul unde vara nu se dă bătută cu una cu două, pentru că aici soarele strălucește din plin aproape tot anul! Cu toate că păstrează o atmosferă feerică de lumină şi culoare, Faro este un oraș mic, dar care deține una din cele mai mari comori: plaje de o imensă frumusețe.
Faro plaja 1.png
Și când vorbesc de „comori” nu exagerez deloc, pentru că în minunatul Faro vom găsi plaje pentru toate gusturile, care oferă o atmosferă idilică pentru momente romantice, iar altele sunt aproape de localurile de zi sau de noapte, pentru toți cei care vor să se destindă la o cafenea, pe o tersă cu puțină muzică și dans în vacanță.

Această prezentare necesită JavaScript.

Când vine vorba de cazare ai de unde alege, sunt sute de hoteluri și pensiuni pentru toate pretențiile și buzunarele. Noi am ales să ne cazăm la hotel Faro de patru steleAm stat o săptămână aici, timp în care am luat la pas orașul și ne-am bucurat de apă și soare. Farmecul Faro este de a amesteca toate facilitățile unui oraș modern, păstrând în același timp atmosfera istorică și intimă a unui oraș vechi. Și pentru că sunt o fată drăguță am făcut și câteva fotografii pentru a descoperi și voi frumusețile acestei zone minunate. 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.

În prima dimineață ne-am trezit cu gândul de a vizita Centrul istoric, ce merită neapărat văzut. Prima oprire a fost Arco da Vila – una din vechile porţi de intare în micul orăşel. Este o clădire neoclasică comandată după cutremurul din 1755, dar care a fost deschisă abia în anul 1812 și a devenit un simbol important pentru oraș.
Am fost captivați de fațadele sclipitoare ale clădirilor din jur construite în stil maur, majoritatea purtând acoperișuri țiglă portocalie şi zugrăvite în culori vii. Mozaic de gresie, cu mai multe variante, aduc culoarea în stradă.

Această prezentare necesită JavaScript.

După ce am trecut prin arc am intrat într – o alee care duce la Largo da Sé, unde sunt Primăria, Palatul guvernatorului și cel mai important, Catedrala Sé. Catedrala, este unul din monumentele cele mai somptuase din centrul istoric al orașului Faro. De fapt, se spune că toate celelalte clădiri au fost construite în Faro luând ca punct de plecare sau de referință locația Catedralei. Aceasta este generos decorată cu lemn aurit și încrustată cu marmură, panouri ceramice, picturi și sculpturi. 

Această prezentare necesită JavaScript.

Ajunși în Piața Francisco Gomes, am vizitat Obeliscul ridicat în 1910 în memoria unui mare diplomat. Tot în centrul vechi pot fi vizitate Biserica Maicii DomnuluiBiserica de Sao Francisco (secolele XVI – XVIII) – și capela cu oase, un loc ciudat și înspaimântător unde se întâlnesc rămăsițele a mai mult de 1000 de călugări. Extrem de interesant de vizitat sunt Muzeul de arheologie, Muzeul maritim, dar și gradina Manuel Bivar cu paturi de flori splendide și copaci jacaranda.

Această prezentare necesită JavaScript.

O altă atracție îndrăgită de turiști este portul Faro, situat în orașul vechi, unde se pot admira yahturile luxoase, iar la nord-est de port există cafenele, baruri, terase și o mulțime de restaurante. Pentru cei interesați de shopping orașul oferă oportunități excelente pentru cumpărături. 

Această prezentare necesită JavaScript.

A doua zi ne-am început-o cu o mică excursie cu una din bărcile colorate în albastru viu, care ne-a purtat spre insulele Ria Formosa, iar dorința noastră cea mai mare a fost să stăm la soare pe plaja din Faro (Praia de Faro) –  principala plajă cu deschidere spre ocean, care este foarte accesibilă. Dacă ești pe aeroport sau în centrul orașului poți ajunge ușor cu transportul în comun, care este foarte ieftin sau cu mașina personală, trebuie doar să conduci peste un pod îngust care face legătura între insule și apele oceanului. Alte plaje de o frumusețe remarcabilă: Praia do Camilo, Praia Dona Ana, Praia da Falesia, Praia do Carvoeiro sunt numai câteva dintre opţiuni.

Această prezentare necesită JavaScript.

Plaja în sine oferă vizitatorilor kilometri întregi de plaje de nisip și apă caldă, are o latură la mare și o lagună laterală. Partea cu laguna este mult mai sigură pentru înot și există posibilitatea de a face sport nautic mai ales jetski, windsurf sau  de a naviga cu frumoasele bărci bobbing colorate de care vă spuneam.

Această prezentare necesită JavaScript.

… Suntem la primele ore ale unei noi dimineți, am întins prosopul la plajă și așa îmbrățișați și mângâiați de nisipul auriu, ne-am lăsat cuprinși de farmecele particulare ale apelor Oceanului Atlantic. Marea de apă, valurile, soarele și nisipul cald îţi pot oferi, fără contrazicere, momente unice în care simţi cu adevărat că îţi trăieşti viața, că eşti pur şi simplu fericit!

Această prezentare necesită JavaScript.

Ador să mă plimb pe nisipul aurit de soare la malul apei. Mă apropii încet de valurile calde ce îmi scaldă gleznele și în câteva clipe sunt în mijlocul lor. Nu înot prea bine, așa că nu mă îndepărtez prea mult de soțul meu… el nu rezistă tentanței și mă lasă acolo în îmbrățișarea lină și plăcută a valurilor blânde. Ah! Și cât de mult îmi place să simt atingerea lor…

Această prezentare necesită JavaScript.

După soare și o bălăceală răcoritoare, e timpul pentru un prânz bun. Bucătăria portugheză este delicioasă, iar echilibrul meu o confirmă! Mese simple, pește la grătar, cu mult de ulei de măsline, usturoi și amestec de coriandru. În apropiere am găsit restaurantul Estamine, cu vedere panoramică asupra coastei și cu prețuri extrem de accesibile, unde am mâncat multe fructe de mare, mai ales scoici și cod cu tot felul de sosuri, dar și alte specialități pe care le-am iubit pur şi simplu.
palourde
Dacă ajungeţi în Faro și trebuie să ajungeți pentru că bucuria unei vacanțe perfecte se poate simți doar trăind-o pe viu, neapărat faceți-vă timp și opriți-vă la unul din beciurile sau restaurantele din zonă, cum este cel întâlnit de noi, Faz Gostos Faropentru a degusta vinul de Porto
Cu siguranță farmecul său incontestabil, intensitatea aromelor unice, de neegalat și amintirea lui nemuritor de dulce nu or să fie singurele motive pentru care veți dori să reveniți iar şi iar în paradisul oraşului Faro. 🙂

porto

3 thoughts on “Faro – vacanța pe care o dorești iar și iar

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s