Clipe prețioase de vacanță trăite cu Viotur!


Cred că toată lumea iubește cuvântul “vacanță”, iar dacă se întâmplă să te bucuri de ea începând de mâine, atunci cheia spre relaxare, fericire și distracție îți este asigurată! 
… Mai sunt doar câteva ore până să mă pot bucura de prima mea zi de concediu și eu tot nu am hotărât ce destinație să aleg de călătorie. Știu că Diana, vecina mea, s-a întors de curând dintr-o vacanță petrecută în Germania, așa că ar fi foarte inspirat din partea mea să fac  rost de câteva amănunte despre călătorie și costurile de transport. Fără să mai stau prea mult pe gânduri pun mâna pe telefon și o sun:
– Bine ai revenit acasă Diana dragă, te-am sunat să povestim despre cum a fost acolo, cum ai ajuns în Germania și cum ți-ai petrecut vacanța din vara asta.
– Bună, Adina, mă bucur că m-ai sunat. O, da! călătoria a fost minunată, Germania cu ale sale impetuoase orașe m-a cucerit definitiv. Prima vizitată pe lista mea a fost capitala, Berlinul, cu fascinantele sale muzee și parcuri uriașe unde poți să îți încarci bateriile la maxim. Știi ce-a fost cel mai drăguț? Am descoperit că aici există unul dintre cele mai delicioase muzee, dedicat doar ciocolatei, iar la Hamburg nu m-am putut desprinde de atmosfera încântătoare a orașului fără să nu gust un hamburg … 🙂
Apoi, am ajuns în Fussen , orașul cu cafenele cochete și clădiri colorate ce par a fi făcute din turtă dulce, unde am vizitat magnificul Castel Neuschwanstein, am admirat arhitectura bavareză din Munchen dar și cea barocă a monumentelor din Dresda. Nu am ratat să mă delectez și cu o sesiune de shoping în Frankfurt, așa cum  se răsfață toate fetele…
– Stai puțin Diana, nu vreau să te întrerup tocmai acum când ți-ai luat avânt din „baterii”, dar ia-o mai încet, adică cu începutul. Spune-mi mai întâi, cu ce ai ajuns până acolo, ai luat avionul sau autocarul și cât a costat drumul până la destinație?
– Nu, nu am luat avionul pentru că știi și tu cum e cu taxele de aeroport, taxele pentru bagaje și apoi un bilet de avion este cu mult mai scump decât unul cu autocarul. Așa că, am ales să plec cu microbuzul prin Viotur și asta pentru că pe lângă transportul cu autocarul, Viotur pune la dispoziție și Plecări microbuz Romania-Germania  la cele mai mici prețuri de pe piață, convenabile deci oricărui buzunar.
Și apoi pe lângă prețul convenabil, mi se pare extrem de fascinant, comod și sigur să călătoresc cu microbuzul, chiar dacă e vorba de o distanță mai mare, cum e până în Germania și asta pentru că avantajele unui transport persoane Germania cu Viotur nu sunt deloc de neglijat:
  • Pentru biletul până în Berlin am plătit doar 11o Euro!
  • Beneficiază de reduceri grupurile de persoane și primesc reduceri suplimentare, dar și cele standard: pensionarii, copiii, studenții, clienții fideli, grupurile și pentru cei care sună la Viotur sau comandă biletele pe site-ul viotur.ro.
  • Pe drum am avut asigurată și o masă caldă la restaurant. Pot să-ți spun că m-am simțit specială, e important să știi că cineva se gândește să-ți asigure și un astfel de serviciu în aceeași bani.
  • Îți sunt acceptate bagaje de până la 45 kg, o geantă de mână sau rucsac pentru care te asigură politicos că totul este în regulă și că nu trebuie să plătești în plus pentru ele.
  • Transportul călătorilor se face cu autocare, respectiv microbuze moderne, sigure și confortabile.
  • Eviți dezavantajele de care poți avea parte atunci când zbori cu avionul. Nu va mai fi nevoie să mergi la aeroport cu 2-3 ore înainte, unde să aștepți cu brațele îndoite să fii îndrumat spre poarta de îmbarcare, de unde va zbura avionul tău pentru care  poate ai prins  un bilet low cost.
  • Nu mai ești nevoit să plătești un taxi până la destinație, așa cum  o faci când ești pe aeroport, șoferii experimentați de la Viotur te vor lăsa direct la adresă.
  • Adevărat? Trebuie să-ți mărturisesc că nu am știut până acum de ei. De fapt cine sunt și cum i-ai descoperit?
Viotur este o companie profesionistă de transport internațional persoane, recunoscută pentru ofertele avantajoase la biletele de autocar, condițiile ideale de transport persoane cu autocare și microbuze moderne și sigur că da, gradul ridicat de siguranță al pasagerilor. Și apropo de avantaje,  vara trecută tot aici am găsit și cele mai bune oferte la Bilete autocar Romania Anglia prin Viotur. Cum ți se pare prețul de doar 80 lire pe care îl poți plăti pentru un bilet?
Logo Viotur
În cei câțiva ani de când firma de transport activează pe piața de transport international persoane s-a dezvoltat foarte mult, ajungând astăzi să transporte peste 500 000 de călători  anual, în țări din Europa, precum: Germania, Anglia, Franța, Italia, Danemarca, Suedia, Austria, Belgia. Viotur este mereu la dispoziția clienților, atât în mediul online prin intermediul site-ului viotur.ro cât și în mediul fizic la reprezentanța din multe orașe ale țării. Pentru noi, cei din Brașov, plecarea spre Germania se face de la Gara centrală a orașului.
Pentru aceste motive practice pe care Diana m-a ajutat să le cunosc  și pentru faptul că îmi place mult să călătoresc cu microbuzul, pentru că mă pune în contact cu pământul pe care îl descopăr, cu locurile frumoase și cultura locală, cu peisajele încântătoare, cu oamenii și poveștile lor interesante, am ales călătoria cu Viotur, fără de care, nimic din toate astea nu s-ar putea întâmpla…
În microbuzele confortabile ne deplasăm cu ușurință și în siguranță spre Germania. Ce frumos se vede viața de aici de lângă fereastră și timpul trece încet pe lângă fruntea mea care îmi adoarme ochii ce visează la minunata mea vacanță ce stă să înceapă…
Transport persoane Viotur

O campanie susținută de BlogAwards.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s