O zi din viața Elonei din Waterworld


elona
Chiar dacă am văzut până acum de vreo 3 ori Waterworld, un film captivant de acțiune Sci-Fi, cu mult suspans și adrenalină, care te ține cu sufletul la gură, încă simt că nu mă pot desprinde de povestea interesantă a lumii pierdute într-un viitor sumbru în care omul modern se întoarce la neputință…
După ce am ajuns în viitor, situat undeva la 200 de ani distanță de prezent, unde după topirea calotelor polare am descoperit singurul loc de pe Terra cu “ținut uscat” și asta cu ajutorul hărții tatuate pe spatele micuței Elona, astăzi aș vrea să trăiesc în pielea acestui personaj momente interesante ale unei noi aventuri, evident alături de aceeași prieteni ai mei, misteriosul om-pește, Mariner și mama mea adoptivă, Helena.
Micuța Elona,  alături de Mariner și Helena în producția amintită, își dorește foarte mult să revină din anul 2200 în prezentul nostru, unde are de îndeplinit o misiune extrem de importantă pentru care făcuse deja un legământ sacru: să dezlege misterul încă neelucidat de secole de pe Terra: Cristalele din Atlandida din Triunghiul Bermudelor.
waterworld
… E o dimineaţă frumoasă de octombrie şi eu, alias Elona, Helena și ciudatul Mariner, tocmai ne pregătim să explorăm adâncimile Oceanului Atlantic. Nu era pentru prima dată când plecam într-o astfel călătorie doar noi trei, însă lucrurile nu se vor petrece ca în viitor… Am pregătit pe îndelete planul de călătorie, iar închirierea unui iaht de mari dimensiuni ne ajuta în expediția noastră în oceanul imens.
Ne săturasem să stăm şi să auzim poveşti despre ce a fost înainte cu sute de ani, acum voiam să vedem şi noi cu ochii noştri acest lucru. Ţinta noastră era Triunghiul Bermudelor, cunoscut şi sub numele de Triunghiul Diavolului, o zonă din Oceanul Atlantic mărginită la extremităţi de Miami, Bermuda şi Puerto Rico.
Legendele povesteau că mulţi oameni, ambarcaţiuni şi avioane au dispărut în mod misterios în această zonă, iar misterul ei ar fi datat din timpul lui Columb. Numai în ultimul secol se vorbeşte despre dispariţia a peste 50 vase şi 20 avioane în Triunghiul Bermudelor.
… Alături de mama mea, Helena, stăteam la tribordul iahtului şi căutam pe tabletă noi informaţii care aveau să ne ajute în această nouă experienţă. Aşa am descoperit o sumedenie de teorii care explicau misterul dispariţiei acestor vase şi oameni, de la extratereştrii malefici, oameni cu un caracter diavolesc care deţineau aparate antigravitaţionale şi tehnologii neînţelese până la câmpuri magnetice ciudate sau chiar piraţi.
Dar pe noi nu acest lucru ne interesa, ci altceva. Ne doream să dezlegăm misterul cristalelor care se aflau pe fundul Oceanului Atlantic. Ele nu erau doar un alt exemplu al frumuseţii din Univers, ci extraordinara lor putere unică de a modifica, acumula şi dirija marile energii ale fiinţei umane, mentale, psihice şi deopotrivă materiale ale Terrei.
Teoriile spuneau că Atlantida a fost distrusă, ea s-a scufundat în adâncul oceanului, iar în prezent templele ruinate găzduiesc marile cristale atlante, ce odată furnizau imensa putere şi energie. Se spune că ele încă mai există şi încă emit puternice raze de energie în Univers…

cristale.jpg

– Echipamentele de scufundare sunt gata pregătite, rămâne să decidem noi când va sosi momentul pentru marea noastră aventură, se auzi deodată vocea puternică a lui Mariner. Ochii săi de un albastru perfect luminau şi mai mult acum când ştiam că ne vom întâlni cu un trecut plin de mister.
– Cred că a sosit timpul să coborâm, i-am replicat lui Mariner, în timp ce Helena îşi strângea părul ondulat sub cască. Pentru câteva clipe doar ne-am privit fără să ne spunem ceva, când deodată, din senin porni un vânt puternic ce ridica valuri imense deasupra noastră…
Iahtul începu să se clatine încet, iar mişcările de balans se intensificau din secundă în secundă. Am stâns în mână tableta ca şi cum ea ar fi fost salvarea mea. Într-o clipă am simţit că un val puternic mă izbeşte în faţă şi mă aruncă de partea cealaltă a iahtului. Deodată vela se mișcă, iar eu şi Helena am fost aruncate în apă. Apucasem într-un final să mă echipez şi mă consolam că măcar aşa am şansa să mă ridic la suprafaţă…
Mariner, omul pește, nu ezită şi sări repede după noi. Evident, nu are nevoie de costum special, picioarele palmate și branhiile funcționale îl ajută să ajungă în doar câteva clipe lângă Helena prinzându-o în siguranță de braț.
… Mă scufundam în Ocean şi prin faţa ochilor treceau sute de peşti viu coloraţi. Deşi nu puteam vedea mai nimic la câţiva metri, o lumină mă izbea tot mai puternic în ochi. Deşi îmi pierdusem masca de oxigen începusem să prind forţă parcă ştiind că nu mai sunt singură în acel imens ocean. Înotând spre Mariner și Helena mă gândeam că până la urmă totul va fi ok. 
kevin-costner-and-jeanne-tripplehorn-in-waterworld-1995
Deodată, un cristal de cel puţin 20 de picioare înălţime şi mai multe în lăţime apăru în faţa noastră. Îmi adusesem amintite ce citisem mai devreme… „în Atlantida, aceste cristale erau aşezate în serii de câte trei, astfel producând un vortex de energii cosmice de mare putere”…
Și  se întâmplă din nou… o forţă de neoprit căreia nu i te puteai împotrivi ne luă pe toţi trei şi ne apropie rapid spre un vârtej. Acum îmi era mai clar ca niciodată că inducţiile inteligente ale cristalelor ne teleportau într-o altă dimensiune, exact cum se spunea în studiul citit de dimineaţă pe iaht.
Vârtejul se opri şi ne aruncă unul câte unul pe o frumoasă pajişte, cu flori de toate culorile și izvoare limpezi, iar „poarta” prin care ajunsesem aici se închisese imediat în urma noastră.
– Ce s-a întâmplat? Unde suntem? se auzi vocea speriată a Helenei. De abia mă dezmeticisem şi mă uitam în jur să văd ce se petrece cu noi.
– Aici o să rămânem şi nimeni nu va ştii nimic de noi, replică Mariner, pe ton negativist. Eu care eram o pacifistă și ecologistă convinsă am intuit exact ce se petrecea.
– Ei Bine, dragilor, aflați că în locul acesta se va întâmpla transformarea substanţelor radioactive în elemente inofensive, la fel cum este posibilă şi îndepărtarea unor alte substanţe dăunătoare – chimicale otrăvitoare, aer poluat, apă sau hrană contaminată. Asta înseamnă că Pământul se va transforma şi purifica într-o perioadă scurtă de timp, iar omenirea va fi pur și simplu fericită și sănătoasă, am strigat eu cu încântare maximă… 
Niciodată nu mai căpătasem atâta mulţumire şi uimire că Terra avea să devină, în sfârșit, o planetă cu oameni fericiți și sănătoși. Simplu fapt că Pământul merită o soartă mai bună este și motivul pentru care mi-a plăcut atât de mult să experimentez aventura de astăzi trăită prin ochii Elonei.1423835242_761812263_kadrs

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s