Moff(tul) meu!


birou-expert

Indiferent dacă bloggărești, studiezi, programezi, lucrezi sau pur și simplu hoinărești pe net, ca orice internaut în fața computerului, unul dintre cele mai importante aspecte pentru oricine este cât de eficient și funcțional poate fi biroul personal, astfel încât să-ți ușuruze activitatea zilnică.

La mine lucrurile sunt pe cât de simple pe atât de schimbătoare… Aproape tot ce am la îndemână pe birou, schimb în mod constant doar pentru a găsi modalități mai bune de a-mi organiza spațiul de lucru. E important pentru mine ca toate obiectele să fie structurate în așa fel încât să mă pot concentra doar pe ce am de făcut în ziua respectivă. În general sunt o persoană ordonată și nu pot începe să lucrez la birou, cu multe lucruri în jur, cu excepția cazului când totul este în ordine. 🙂

Prin urmare, nu îmi place să am pe birou lucruri care nu-mi sunt necesare sau potrivite pentru acel moment. De exemplu, dacă mă apuc să desenez, nu-mi place să am în față vreun teanc de cărți ori dosare cu acte. Îmi place să mă concentrez doar asupra hârtiei și creioanelor într-un spațiu individual, restul lucrurilor le vreau la îndemână, dar pe cât posibil la distanță, altfel mă obosesc, în plus, nici măcar nu mă inspiră. 🙂

Biroul pe care îl am de ceva vreme, e destul de încărcat pentru că în afară de laptop sunt așezate pe el și în jurul său și alte dispozitive: boxe cu sateliți cu tot, căști, veioză, ceas, suportul pentru telefon, inclusiv imprimanta, scaner-ul, dosare cu acte și documente plus suportul pentru cd-uri care stau aglomerate pe sub cele două standuri de sub birou, alături de alte accesorii.

Când mă așez la birou cel mai rău lucru care mi s-ar putea întâmpla este să nu am la îndemână uneltele de scris. Dacă se întâmplă să am vreo idee de moment, ori gând de așternut… și nu am ceva cu care să notez repede, atunci “lanțul gândirii” se rupe, iar situația poate deveni dezastruoasă, așa că de când începe ziua și până seara târziu pe biroul meu se găsesc suficiente creioane, pixuri și bineînțeles coli de scris și notes.biroul-meu

Pe toate încerc, pe cât posibil, să le țin grupate pe birou în suportul special creat pentru ele și când vreau să desenez, de exemplu, doar să apuc rapid creioanele potrivite, bine și poate și câteva cereale dacă mi se face foame… 🙂 Pentru aprovizionare cu cele pentru scris am un sertar în apropiere, dar e supraîncărcat și în ultima vreme îmi tot spune că a obosit să tot suporte greutăți… iar biroul, la rândul său, mă întreabă în fiecare zi, dacă nu cumva am planificat vreo călătorie, căci el se simte mai mult rucsac decât mobilă de birou. 🙂

Bloggeriță sau pasionată de handmade și câteodată de versuri și desen am nevoie pentru toate activitățile mele de zi cu zi, de un birou compact, cu dublă funcţionalitate, prin urmare există aspecte pe care trebuie să le iau în seamă, mai ales că nu sunt singură în toată casa, iar spațiul de lucru și cel de arhivat dosare cu documente este unul destul de restrâns.

Tocmai ăsta poate fi un bun motiv pentru mine în alegerea unui birou funcțional, potrivit activităților mele zilnice și care să se încadreze bine în spațiul dedicat, astfel încât să îmi permită să am acces la toate materiale necesare în munca mea, dar care să-mi ofere și mult confort atunci când lucrez.

Așa că de sărbătorile acestea am să-i scriu Moșului celui mai priceput în birouri office, credeți-mă pe verificate că există și un Moș specializat în mobilier de birou să-mi aducă cel mai inteligent birou operațional .

Și știți ce? Cred că Moșul a aflat deja dorința mea lăsată pe notesul galben de pe birou. Spun asta pentru că ieri, ce credeți că s-a întâmplat? Am găsit laptopul deschis pe o pagină online a magazinului Moff.ro cu imaginea Biroului office Bardolino. Wow! Mi se pare extrem de util, este exact ceea ce am nevoie. E minunat! Biroul dar și Moșul, evident. 🙂

birou-moff

Dulapul deschis pentru depozitarea documentelor și bibliorafturilor formează împreună cu blatul biroului un ansamblu complet și compact, iar designul mă atrage prin simplitatea sa naturală. Găsesc extrem de eficientă această parte a dulapului cu rafturi libere care încorporează și modulul blatului pentru scris, așa încât biroul capătă instantaneu un aspect unitar.

De asta, biroul Bardolino îl văd destul de confortabil, practic, eficient și cu multă personalitate, prin urmare, marea problemă a simplificării vieții mele de blogger am rezolvat-o. El e Moff-ul pe care îl vreau în camera mea!

Cu siguranță și pentru voi, fie că sunteți bloggeri, fie că lucrați la domiciliu sau într-un birou, este important ca spațiul de lucru să îndeplinească anumite cerințe. Unul din birourile de la Moft.ro sunt o opțiune de nerefuzat, mai ales că tot mobilierul de birou dorit, de orice dimensiune, model sau culoare se execută exclusiv la comanda în 7 – 14 zile. Așadar, îndrăzniți să vă alegeți moff-ul potrivit!

birou cu 2 corpuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s