La nesfârșit…


WP_20170803_17_07_54_Panorama

Anul trecut nu am reușit să ajung la bunicul meu la țară, dar vara asta, în sfârșit, am prins câteva zile bune de concediu și pe la începutul lunii lui cuptor, am zis gata, e  vremea să-mi încarc din nou bateriile și neapărat trebuie să merg să îl vizitez.

L-am găsit în grădină, stătea pe bancă, adăpostindu-se de razele încă nestinse ale soarelui ce se jucau de-a lumini și umbre pe obrajii lui calzi. L-am îmbrățișat și l-am rugat să facem câțiva pași spre livada mare dinspre sat, unde doream să-mi revăd, ca de fiecare dată, „Mărețul”!

„Mărețul”, pe care din copilărie îl botezasem așa, este de fapt un stejar maiestos, puternic și robust, în jurul căruia obișnuiam să îmi petrec cele mai frumoase clipe din copilăria mea. Livada cu pruni și meri are un loc central în care marele secular cu o neînchipuită impetuozitate își petrece întreaga lui transformare.

girl-hugging-tree-trunk-joana-kruse

Cu oarecare ezitare, bunicul îmi aranjă câteva nuci în palmă și îmi întinse un șervet alb în care împăturise cu grijă o bucată de plăcintă cu vișine, pregătită după rețeta veche a bunicii, cu glasul aproape șoptit, îmi spuse:

–  Eu urc mai încet tată, du-te înainte că vin și eu…

–  Lasă bunicule, că mă duc singură, nu te obosi să urci dealul, că ți-e greu… Bunicul m-a condus până la poarta casei, unde rămase câtva timp uitându-se după mine până ce am ajuns pe culmea de unde începe livada…

Odată ajunsă acolo, cu inima plină de emoția amintirilor, m-am așezat la umbră, întinsă pe iarba deasă, sub brațele puternice ale “Mărețului”, cuprinsă de minunata lui chemare… pe care doar eu o pot simți…

sub copac

De aici, de sub crengile lui încărcate de frunze înverzite, ce se întind aproape nemișcate în văzduh, îmi place să stau așa ore întregi, urmărind desenele subțiri pe care le conturează norii pe cer în fața mea și asta în timp ce savurez din când în când și din plăcinta aburindă, pe care mereu mi-o făcea în trecut și bunica, nu știu cum reușea să o facă atât de bună. 🙂

Aici este locul unde îmi regăsesc cel mai bine echilibrul și liniștea și ori de câte ori mi se oferă acest privilegiu, aici în brațele lui seculare îmi place să retrăiesc iar și iar momentele mele de relaxare și răsfăț, meditând la bucuria clipelor trăite în lumea copilăriei mele din care aș fi vrut să nu mă mai desprind niciodată…

Din mijlocul livezii înflorite, mărginite de lumina caldă a cerului de vară, am închis ochii și pentru câteva clipe m-am lăsat ademenită de emoția ecoului amintirilor din trecut…

… Când m-am născut, stejarul era deja acolo… prezent la toate evenimentele, la toate trăirile mele. El știe totul despre mine. Copacul meu ar putea să vă spună toate gândurile și trăirile mele. Doar el le-a păstrat în sufletul lui verde…

Pentru că lui îi mărturiseam totul, știa când eram fericită sau când plângeam uneori… dar asta nu spunea nimănui… știa să îmi păstreze toate secretele și în aceeași măsură, să-mi salveze toate acele momente pline de bucurie și fericire limpede și frumoasă.

sub stejar.jpg

Era acolo când alergam pe toate coclaurile din jur să adunăm cireșe coapte pe care le ascundeam în sân “ca să nu ne vadă cineva”, iar mai apoi lângă tulpină le savuram pe nerăsuflate.

Era acolo și se bucura când chicoteam cu copii în jurul lui, încercând, fără prea mare succes, să ne cocoțăm cât mai sus. Îl simțeam fericit când se adunau păsări cântătoare în frunzișul lui bogat, dăruindu-i fiecare cântece de laudă măreției lui.

Era acolo când așteptam cu ochii ațintiți spre cer printre ramurile lui, să nu ratăm ocazia de a vedea cum își croiește drum pe deasupra straturilor de nori marmorați vreun avion…

„Avion cu motor ia-mă și pe mine-n zbor să mă fac aviator… Nu te iau, că ești mic, și te cheamă Polonic!..” răsunau glasurile noastre pline de voioșie.

copiii si stejarul

… Și azi este tot aici, ca să-mi întâmpine din nou, cu aceeași nemărginită îmbrățișare, clipele necunoscute ce vor urma în viața mea, cu bucurii, emoții și suferințe de tot felul.

Cu inima descărcată și sufletul blând mi-am luat rămas bun de la dragul bunicel și de la Mărețul meu din livadă, unde voi reveni mereu, pentru că, doar el îmi poate readuce la viață momentele mele speciale din care pot gusta fiecare clipă de bucurie din lumea largă a copilăriei mele pe care vreau să o retrăiesc iar și iar, la nesfârșit…

4-habits-for-a-healthy-and-happy-life

Dacă v-am trezit ceva emoție, bucurie, energie, dor de relaxare, plimbare în natură și dorința de a respira aer curat, aflați că cei de la Daikini își doresc din suflet să vă conecteze cu natura pentru a trăi din plin toate astea. De aceea s-au gândit să lanseze campania „Plantăm aer”.

Campania se desfășoară în perioada 5 iunie – 15 septembrie 2017, iar obiectivul este plantarea a peste 10.000 copaci în 15 județe din România. Clienții Daikin se pot înregistra, dacă doresc, ca voluntari la ziua națională de împădurire, din 18 noiembrie, prin intermediul căreia plantează un copac pentru fiecare aparat de aer condiționat vândut. Intrați și pe pagina de Facebook a companiei dacă vreți să aflați primii toate informațiile și noutățile.

Articol pentru BlogalInitiative.ro

 

 

Anunțuri

2 thoughts on “La nesfârșit…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s