WIMBLEDON 2018|Halep – Su-Wei Hsieh |vineri partida televizata pe Eurosport – turul III


update: 

Simona Halep

Întâlnirea Simonei Halep din cadrul turului al treilea de la Wimbledon, al treilea turneu de Mare Slem al anului, în compania lui Su-Wei Hsieh din Taipei.

Desfășurarea întâlnirii:

Este al doilea meci direct dintre cele două, în prima întalnire Halep câștigând în trei seturi în fața asiaticei la Cincinnati în 2013, scor 6-7, 6-1, 6-2.

Partiva va fi televizată după ora 15:00 pe Eurosport (Digi Online) sau direct pe  Eurosport  –  încercați ambele surse.  

Halep încă nu a pierdut niciun set la acest Wimbledon, având trei victorii la zero până acum:

Wimbledon 2018 | Halep, fără emoţii

Sfert-finalistă la ultimele două ediţii, Simona Halep a debutat fără probleme la Wimbledon, în faţa ocupantei locului 100 WTA, Kurumi Nara. Primul set l-a încheiat în 39 de minute, scor 6-2. Campioana de la Roland Garros şi-a forţat adversara să-şi piardă şi racheta în timpul meciului, închis de Halep în mai puţin de o oră şi jumătate. După 6-2, 6-4 cu Nara, cea mai bună jucătoare a lumii va întâlni o altă asiatică, pe Saisai Zheng.

A fost o mare provocare pentru mine să vin aici şi să câştig în primul tur. Nu e uşor niciodată să câştigi după ce te impui la un Grand Slam, e presiune, să fiu sinceră. Dar m-am simţit ok, nu am vrut să mă gândesc prea mult la acest lucru.

Am încredere în forţele mele după sezonul de zgură şi cred că am suficientă putere astfel încât să îmi ajustez jocul la ceea ce se cere pe iarbă„, a spus Halep.

Interesant e că, dacă va trece de Zheng, în turul trei Simona are şanse mari să dea peste altă jucătoare asiatică, a treia la All England Club. Asta pentru că în runda următoare sorţii au stabilit ca învingătoarea din disputa Halep – Zheng să întâlnească jucătoarea care se impune în duelul Hsieh (Taipei) – Arruabarrena (Spania).

În turul doi, Simona Halep a învins-o pe Saisai Zheng cu scorul de 7-6, 6-0. Până acum au mai avut o singură confrutare în semifinale la Shenzhen. Halep a învins-o pe Zheng  cu 6-2, 6-3, în 2015, , după care a cucerit titlu.

Wimbledon 2018 | Surprize mari

Favoritele cad pe capete la ediția din acest an a turneului de la All England Club.

Caroline-Wozniacki.jpg

Ultimul nume mare care a părăsit competiția a fost daneza Caroline Wozniacki. Odată cu eliminarea danezei, doar 3 jucătoare din Top 8 WTA au mai rămas în competite.Caroline Wozniacki, numărul doi mondial, a fost eliminată de la Wimbledon, încă din turul secund. Daneza a pierdut neaşteptat în faţa rusoaicei Makarova, scor 6-4, 1-6, 5-7.

A fost fără îndoială cea mai mare surpriză din ziua a treia a turneului de pe iarba londoneză.

 Până în această a treia zi, patru jucătoare de top părăsiseră deja competiția. Este vorba despre Elina Svitolina, Sloane Stephens, Caroline Garcia și Petra Kvitova, cea care era văzută drept principala favorită la câștigarea turneului.

Sloane Stepehens, finalista de la Roland Garros, a fost eliminată în primul tur de Donna Vekic. Croata a surclasat-o pe Stephens, scor 6-1, 6-3. Elina Svitolina, favorita numărul cinci la câștigarea trofeului a fost trimisă acasă de Tatjana Maria, care s-a impus cu 7-6, 4-6, 6-1.

Petra Kvitova, dublă câştigătoare la Wimbledon şi poate cea mai în formă jucătoare în acest an, a spus adio competiţiei după un singur meci. Cehoaica de 28 de ani a fost învinsă de Aliaksandra Sasnovich (Belarus), scor 6-4, 4-6, 6-0. Tot după un singur meci a plecat acasă și Caroline Garcia.

Pe lângă cele 5 jucătoare din Top 8 care au fost eliminate, au mai părăsit competiția și alte nume importante cum ar fi Maria Sharapova, Coco Vandeweghe și Anastasia Pavlyuchenkova.

De notat că eliminările lui Stephens şi Wozniacki îi conferă Simonei Halep garanţia că va fi numărul unu după Wimbledon, independent de rezultatul obţinut.

Wimbledon 2018 | Anul lui Halep

Pentru prima oară în carieră, Simona Halep este principala favorită la Wimbledon, iar un succes pe iarba londoneză venit la scurt timp după triumful de la Roland Garros, primul la un turneu de Grand Slam, nu ar face decât să-i consolideze statutul, consideră Rob Schaefer, într-un articol dedicat liderului monidal, pe site-ul The Ringer.

Jurnalistul american insistă că tradiţia nu îi este favorabilă Simonei la All England Club, însă determinarea româncei de a confirma că 2018 este anul său ar putea să o ajute să obţină un titlu istoric.

 „Istoria ne spune că pentru Halep va fi dificil să repete parcursul care s-a încheiat cu titlul de la Roland Garros. Singura femeie care nu se numeşte Williams care a câştigat titluri consecutive de Grand Slam în acest secol este Kim Clijsters, cu mai mult de şapte ani în urmă. Halep a ajuns până în sferturi în ultimele două participări la Wimbledon, dar niciodată nu a atins faza semifinalelor.

Victoria de la Roland Garros i-a cimentat, statistic şi filosofic, statutul de lider mondial, pe care îl deţine de la sfârşitul lui februarie. A fost al treilea titlu al lui Halep în acest sezon, a acumulat mai multe puncte (5.285) şi a câştigat mai mulţi bani (5.345.777 de dolari) decât oricine din circuit în acest an. După aproape orice unitate de măsură, 2018 a fost anul Simonei Halep„, a scris sursa citată.

Autorul aminteşte şi de momentele dificile pe care constănţeanca de 26 de ani a trebuit să le depăşească, în drumul spre locul 1 WTA şi primul titlu la un turneu major. De altfel, articolul începe cu rememorarea conflictului pe care Halep şi antrenorul său, Darren Cahill, l-au avut la Miami, în 2017.

La acel moment, în ciuda consistenţei de pe hârtie, cariera lui Halep era definită de un potenţial nerealizat şi de o îndoială de sine. Pe 27 ianuarie 2014, la 22 de ani, a intrat în Top 10 mondial şi nu a mai ieşit de acolo de atunci. Cele 231 de săptămâni sunt, de departe, cea mai lungă serie activă din WTA. A petrecut 57 dintre aceste săptămâni pe primele două locuri.

În octombrie, a urcat în premieră pe locul 1. Cu toate acestea, titlurile de Grand Slam o evitau„, notează The Ringer. În cele din urmă, după trei finale majore pierdute, două la Roland Garros şi una la Australian Open, a venit şi mult aşteptatul succes. Evident, pe zgură, la Paris.

Nicio surpriză: „Încă de la o vârstă fragedă, Simona Halep şi-a modelat jocul pe zgură. Nefiind înaltă, nu loveşte foarte puternic, dar e o atletă cu o mişcare fluidă, care trimite mingi dificile în orice loc al terenului, din orice poziţie.

Aşteaptă răbdătoare orice crăpătură în apărarea adversă, oricât de mică, apoi loveşte„. Acum, toţi ochii la Londra sunt aţintiţi asupra ei:

După ce a câştigat primul titlu major la Roland Garros, numărul 1 mondial urmăreşte să-şi consolideze moştenirea sportivă la Wimbledon.

Sursa Digi Sport

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s